Zentiva își extinde amprenta comercială prin finalizarea achiziției operațiunilor Alvogen din ECE

3.4.2020

PRAGA – 1 aprilie 2020:Zentiva Group a.s. anunță finalizarea achiziției declarate anterior a operațiunilor Alvogen din Europa Centrală și de Est (ECE). Această tranzacție ajută la creșterea organică continuă a Zentiva, consolidând amprenta comercială a Zentiva în Polonia, România, Bulgaria și extinzându-și prezența pe piețe suplimentare noi, inclusiv Rusia, Ucraina, Kazahstan, Ungaria, Croația și Balcanii de Vest. Drept urmare, Zentiva poate livra acum un portofoliu extins de produse către milioane de persoane în plus în Europa și nu numai.

Odată cu această achiziție, reunim două dintre cele mai importante companii de medicamente generice și medicamente eliberate fără rețetă din regiunea ECE”, a declarat Nick Haggar, CEO al Zentiva. „Punctele noastre forte și portofoliile de produse se completează perfect, în conformitate cu strategia de creștere a Zentiva. Cu extinderea noastră continuă pe noi piețe și echipa noastră câștigătoare, putem livra mai multe medicamente de înaltă calitate și la prețuri accesibile de care oamenii au nevoie în fiecare zi, la nivelul Europei și nu numai.

Alături de achiziția anunțată recent a unității de producție din Ankleshwar, preconizată să fie finalizată în săptămânile următoare, această achiziție extinde și capacitatea de producție a Zentiva cu fabrica Labormed Alvogen din București, România.

Această ultimă realizare se bazează pe achizițiile comerciale recente a Creo din Marea Britanie și Solacium din România și investițiile de mai multe milioane de euro în fabricile de producție existente ale Zentiva din Praga și București.

Alvogen din Europa Centrală și de Est comercializează peste 200 de medicamente generice și medicamente eliberate fără rețetă în mai multe domenii terapeutice, constând din mărci recunoscute precum Lactacyd®, Persen®, EuBiotic® și multe altele, cu poziții de lider pe 14 piețe cheie din ECE”, a declarat Hacho Hatchikian, nou-numitul Head of Commercial CEE Region, Zentiva. „Alăturarea Zentiva este o oportunitate excelentă de a ne uni forțele, de a ne extinde amprenta și de a avansa excelența operațională, totul dedicat satisfacerii nevoilor de asistență medicală ale oamenilor din Europa și nu numai.”

Despre Zentiva

Zentiva este un producător de medicamente accesibile de înaltă calitate, care deservește pacienți din Europa și nu numai. Cu o echipă dedicată de peste 4.000 de persoane și o rețea de locații de producție - inclusiv fabricile de top din Praga și București - Zentiva dorește să fie pe primul loc în ceea ce privește medicamentele de marcă și generice și produsele fără prescripție medicală în Europa, pentru a satisface nevoile medicale zilnice ale oamenilor.

La Zentiva, credem că serviciile medicale sunt un drept, nu un privilegiu. Mai mult ca oricând, oamenii au nevoie de un acces mai bun la medicamente la prețuri accesibile și la asistență medicală de înaltă calitate. Lucrăm în parteneriat cu medici, farmaciști, angrosiști, autoritățile de reglementare și guvernele pentru a oferi soluțiile de zi cu zi de care depindem cu toții.

Aflați mai multe despre Zentiva accesând www.zentiva.com

Contact presă:

Mounira Lemoui
Head of Communications
ZENTIVA GROUP, a.s.
U kabelovny 529/16, Dolní Měcholupy, 102 00 Praga 10

Mobil: (+420) 727 873 159
E-mail: mounira.lemoui@zentiva.com